Ministra Mediului: „Vom avea un director interimar la ANAR. Este vorba de Florin Ghiţă”

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are un mandat clar de transparenţă şi reorganizare, şi anume Florin Ghiţă.
Florin Ghiţă a fost şef de serviciu în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, SGA Ilfov-Bucureşti, a anunţat, sâmbătă dimineaţa, ministra Mediului, Diana Buzoianu.
„Am decis să dăm o Direcţie nouă la Apele Române. Vom avea un director interimar pe o perioadă tranzitorie, care are un mandat foarte clar de transparenţă, care are un mandat foarte clar de reorganizare. Este vorba de domnul Florin Ghiţă, care a fost din 2014 până în 2023 şef de Serviciu în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea SGA Ilfov-Bucureşti. Deci un om care a lucrat în teren, un om care va putea să construiască din nou legătura între ANAR, ABA-uri (Administraţie Bazinală de Apă n.r) şi SGA-uri (Sistem de Gospodărire a Apelor n.r). Un om care din 2023 are calitatea de inginer şef al aceleiaşi Administraţii din Bucureşti-Ilfov”, a declarat Diana Buzoianu într-o conferinţă de presă.
Potrivit acesteia, Florin Ghiţă a scris articole, publicaţii de specialitate în acest domeniu, şi urmează să îşi consolideze o echipă cu mandatul de transparentizare a instituţiei şi de reorganizare a acesteia.