Ministerul Muncii a anunțat suspendarea protestelor din instituţiile din subordine
Sindicaliştii din instituţiile din subordinea Munisterului Muncii erau în grevă generală de luni.
”Primul-ministru Marcel Ciolacu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale Simona Bucura-Oprescu şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale ai salariaţilor din casele teritoriale de pensii, agenţiilor teritoriale de plăţi şi inspecţie socială, inspectoratele teritoriale de muncă şi agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă au avut o întâlnire astăzi, 29 noiembrie la sediul Guvernului. Discuţiile au privit problematica salarizării, condiţiilor de muncă şi realizarea obiectivelor instituţionale în contextul generat de protestele declanşate şi revendicărilor prezentate”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Muncii, potrivit News.ro.