Ministerul Educaţiei va publica, vineri, rezultatele finale ale examenului de bacalaureat
Rezultatele vor fi afişate atât online, cât şi în centrele de examen, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor, în concordanţă cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR).
Pentru promoţia curentă, rata de promovare a fost 78,4% (în uşoară creştere faţă de sesiunea din anul anterior – 78,3%). Primele rezultate obţinute de absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului naţional de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2023 au fost afişate în 3 iulie.
Au promovat 91.246 de candidaţi (87.226 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.020 din promoţiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidaţi prezenţi, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestaţii) de 72,8% (73,3% – 2022 şi 67,8% – 2021).