Mii de femei din Regiunea Nord-Est au fost testate pentru depistarea cancerului de sân prin proiectul ONCOFEM
11.000 de femei au fost testate în cadrul proiectului „ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân”, în cei aproximativ doi ani de când a fost implementat. Dintre acestea, 62 au fost depistate ca având cancer la sân.
„Într-un an și jumătate, aproape doi ani, doar cu unitatea mobilă și cu un mamograf am realizat 11.000 de mamografii. Din cele 11.000 femei, 622 au fost chemate la investigații suplimentare, 62 confirmate cu cancer. Noi spunem că e mult, dar este foarte important că ele au fost depistate la timp. Lunar, se alocă 1,5 milioane de euro pentru chimioterapie, cel puțin la noi, la Institut. Sumele sunt foarte mari. Se investește foarte mult în tratamentul cancerului. E mai bine să investim în mai multe unități mobile și să mergem prin țară să facem screening, depistând cancerul la timp”, a declarat Mirela Grosu, managerul IRO Iași.