Mihai Culeafa este noul vicepreședintele al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
Mihai Culeafa, făcând parte din PNL, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Această decizie de a fi numit el drept vicepreședinte a fost luată de premierul Florin Cîțu și publicată marți în Monitorul Oficial.
Mihai Culeafa o va înlocui în această calitate pe Valentina Veronica Mitran Piticu, care a fost eliberată din funcţie tot printr-o decizie a premierului. Valentina Veronica Mitran Piticu a fost numită în 2019 vicepreşedinte la ANPC