Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Mihai Chirica despre alegerile din PNL: „Contează foarte mult deschiderea pe care fiecare candidat o va avea față de Iași și Moldova”

  • august 20, 2021
  • Radu Cucuteanu

În opinia primarului Iașului, Mihai Chirica (PNL), în partid se regăsesc două direcții de gândire. Legat de congresul partidului, acesta a declarat: „Există două trenduri, unul conservator, care s-a și pronunțat, și un trend progresist, care a fost anunțat dar nu am văzut documentul. Va trebui și noi să ne alegem calea. Sunt convins că o vom face cu înțelepciune, poate ceea ce nu am demonstrat până astăzi, dar odată cu depunerea candidaturilor sunt convins că lucrurile vor intra în normalitatea unei competiții a unor oameni înțelepți care își vor alege liderul fără patimă, fără cuțite pe la spate și fără să compromitem ideea pentru care românii ne-au ales”.

La nivel local, a spus el în conferință de presă, votul pentru funcţia de preşedinte al PNL va fi dat în funcţie de „deschiderea pe care fiecare candidat o va avea faţă de Iaşi şi Moldova”.

„Partidul Naţional Liberal este un partid foarte matur care ştie să îşi aleagă liderii nu după spusele din culise, ci după propunerile efective pe care fiecare pretendent le va face electoratului său. De aceea voi spune că în calitatea pe care o am, de primar al municipiului Iaşi, membru al PNL, fără funcţii de conducere, dar prezent la congresul de pe 25 septembrie, voi analiza fiecare moţiune cu maximă acurateţe”, a afirmat primarul orașului Iași.

„Suntem oameni serioși care vor binele acestei țări, acestui oraș, acestei regiuni. Contează foarte mult deschiderea pe care fiecare candidat o va avea față de Iași și Moldova, felul în care se va poziționa politic față de Iași și față de toată Moldova. Avem datoria morală de a încerca să atragem cât mai multe investiții și vizibilitate pentru orașele Moldovei. Am avut discuții și cu ceilalți lideri din regiunea Moldovei, inclusiv cu domnul Flutur, pe care îl respect foarte mult”, a mai spus primarul Mihai Chirica.