Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis va realiza o vizită de stat în Egipt
Preşedintele Klaus Iohannis, va realiza miercuri, o vizită de stat în Egipt, la invitaţia omologului său, preşedintele Abdel Fattah El-Sisi. Discuţiile dintre cei doi oficiali vor include şi teme actuale de politică internaţională, cu accent pe evoluţiile politice şi de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi eforturile de mediere în dosare de interes.
,,Vizita se desfăşoară în cadrul dialogului bilateral foarte bun din ultimii ani, precum şi în contextul aniversării în 2021 a 115 ani de relaţii diplomatice dintre România şi Republica Arabă Egipt. Cu prilejul consultărilor oficiale, preşedintele României şi preşedintele Republicii Arabe Egipt vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda dialogul politico-diplomatic şi cooperarea la toate nivelurile, extinderea şi diversificarea colaborării româno-egiptene pe plan economic, inclusiv prin stimularea schimburilor comerciale şi a investiţiilor, precum şi în noi domenii sectoriale de interes pentru cele două state”, a transmis Administraţia Prezidenţială.