Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de vânt puternic și averse pentru nouă județe
Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de vânt puternic și averse valabilă în nouă județe din țară până duminică dimineața. Potrivit ANM, sunt vizate județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj și Olt
În aceste zone, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin perioade cu intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55-75 km/h), descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp.
Avertizarea este în vigoare de sâmbătă de la ora 15.00 până duminică la ora 3.00.