Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Națională: 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului
Președintele Iohannis a subliniat, în discursul rostit, că 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului, deoarece vom avea alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Iohannis a precizat că rezultatele acestui vertabil maraton electoral vor stabili cursul spre care națiunea noastră se va îndrepta în următorii ani.
„Va fi un temeinic exercițiu al maturității noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri”, a spus președintele.
„Votul e singurul instrument democratic prin care decidem viitorul țării noastre. De aceea, este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul națiunii și, totodată, să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste care, dacă nu suntem suficient de atenți, pot deveni amenințări reale la adresa principiilor de bază ale societății noastre și a sistemului nostru de valori”, a atenționat șeful statului.