Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Marți încep negocierile pentru formarea majorității

  • noiembrie 09, 2021
  • Diana Nechita

Membrii liberali şi social-democraţii vor începe marţi negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare pentru învestirea unui nou guvern. Biroul Politic Național al PNL a decis luni seară, în unanimitate, să înceapă negocierile cu PSD pentru realizarea unei majorități care să ofere României stabilitate în depășirea crizei politice și sanitare.

,,A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fişă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, au transmis liberalii.

PNL a precizat că sunt câteva principii pe care le va susţine, nefiind negociabile: formarea unei majorităţi în jurul formaţiunii, cu premier liberal, PNRR – un proiect naţional, asumat de România şi aprobat de Comisia Europeană, stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat faţă de CE, nicio taxă mărită, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri, continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum şi reforma administrativă, realizarea reformelor asumate pe tema justiţiei şi închiderea MCV, reforma statului şi menţinerea parcursului european şi euroatlantic şi a Parteneriatului strategic cu SUA.