Marţi are loc Forumul Naţional de Redresare, un eveniment online
Marți, pe data de 6 iulie, de la ora 11.00, România Durabilă și EM360 organizează Forumul Național de Redresare, un eveniment online tip dezbatere cu privire la oportunitatea României prin Mecanismul de redresare și reziliență.
Potrivit informațiilor transmise de către organizatori, printre persoanele care vor participa la dezbatere și discuții se numără: Cristian Ghinea – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Radu Hanga – preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Cristina Chiriac – preşedinte Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Florin Jianu – preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Elisabeta Moraru – CEO Google România şi Radu Căprău – membru directorat OMV Petrom – VP Concordia.
Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR) ca pilon principal al instrumentului financiar #NextGenerationEU prin care Uniunea Europeană oferă sprijin statelor membre, are alocat un buget total de 672,5 miliarde de euro, din care 29,9 miliarde de euro ar reveni României. Banii ar trebui utilizați, conform regulamentului, pentru finanţarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) pe care le elaborează statele membre ale Uniunii Europene.