Marius Copil s-a calificat în turul 2 la Concord Iași Open. Campionul de anul trecut s-a retras din cauza unei accidentări. Nicholas David Ionel va juca miercuri pentru un loc în sferturi. Rezultatele complete de marți și programul zilei de miercuri
Tenismanul român Marius Copil, locul 330 ATP, s-a calificat, marți seară, în turul 2 la turneul ATP Challenger 100 Concord Iași Open, după ce l-a învins în runda inaugurală pe ucraineanul Oleg Prihodko, numărul 351 mondial, scor 6-2, 7-6 (3).
Primul set a fost câștigat clar de Marius Copil, care s-a impus cu 6-2, în 25 de minute, după ce a reușit două breakuri.
Actul al doilea a fost mult mai echilibrat, cu câte un break de fiecare parte. Mai întâi l-a reușit ucraineanul, la 2-2, pentru ca Marius să revină spectaculos și să conducă cu 5-4. În game-ul al zecelea, ucraineanul a salvat o minge de meci a lui Marius, ducând meciul în tie-break. Aici, Marius s-a impus clar, cu 7-3 și a închis meciul după o oră și 27 de minute, în uralele spectatorilor prezenți în tribunele Bazei Sportive Ciric.
Pentru accederea în turul secund, Marius Copil va primi 9 puncte ATP și 1460 de euro.
Alți patru români au pierdut în primul tur
Alți patru jucători români au pierdut marți în turul întâi. Cezar Crețu a cedat la germanul Louis Wessels, 4-6, 2-6, Nicolae Frunză a fost învins de italianul Luciano Darderi, 1-6, 5-7, Ștefan Paloși a fost eliminat de belgianul Joris De Loore, 2-6, 2-6, iar Filip Cristian Jianu s-a înclinat în fața francezului Geoffrey Blancaneaux, al cincilea favorit, scor 2-6, 5-7.
Campionul de anul trecut a abandonat
Marius Copil va juca în turul 2 cu brazilianul Frederico Silva Ferreira, locul 284 mondial, care l-a învins în primul tur prin abandon pe campionul de anul trecut, Zdenek Kolar. Cehul, favorit 3, s-a retras din motive medicale la scorul de 4-4 în setul 2, după ce câștigase primul act cu 6-4.
Un alt cap de serie, rusul Alexander Shevchenko, favorit 4, a fost eliminat în primul tur de brazilianul Pucinelli De Almeida, scor 6-1, 6-4.
În schimb, primii doi capi de serie merg mai departe.
Cehul Jiri Lehecka, principalul favorit, a trecut greu de moldoveanul Ilya Snitari, venit din calificări, scor 6-4, 7-6 (5), iar spaniolul Pablo Andujar, favorit 2, l-a învins pe conaționalul său Nicolas Alvarez Varona cu un dublu 6-4.
Nicholas David Ionel joacă, miercuri, pentru calificarea în sferturi la Concord Iași Open. Avem și două perechi românești pe tabloul de dublu
Ziua de miercuri, 13 iulie, va fi dedicată în special tabloului de dublu, 7 din cele 11 meciuri programate la Baza Sportivă Ciric contând pentru turul I al probei de dublu.
Ziua va începe la ora 11.00, însă atenția tuturor celor aflați la bază va fi cu siguranță pe meciul al doilea de pe ”Central”, în care se vor întâlni Nicholas David Ionel, beneficiarul unui wild-card și francezul Geoffrey Blancaneaux, al cincilea favorit.
Ionel a făcut un meci mare, luni, când l-a învins pe croatul Borna Coric și îl poate răzbuna în meciul din turul 2 pe Filip Cristian Jianu, cel pe care l-a învins jucătorul francez în runda inaugurală. David Ionel are un culoar favorabil, în cazul unei victorii urmând să joace în sferturi cu un sportiv venit din calificări.
Tot miercuri vom avea pe tabloul de dublu două perechi românești: Marius Copil/Victor Vlad Cornea (România) și Sebastian Gima/Filip Cristian Jianu.
Rezultatele complete de marți:
Simplu, turul I
Pablo Andujar (Spania, nr. 2) – Nicolas Varona (Spania) 6-4, 6-4
Geoffrey Blancaneaux (Franța, 5) – Filip Cristian Jianu (România) 6-2, 7-5
Louis Wessels (Germania) – Cezar Crețu (România, WC) 6-4, 6-2
Jiri Lehecka (Cehia, 1) – Ilya Snitari (Moldova, Q) 6-4, 7-6 (5)
Marius Copil (România, WC) – Oleg Prihodko (Ucraina) 6-2, 7-6 (3)
Nicholas Sanchez Izquierdo (Spania) – Matteo Arnaldi (Italia) 6-2, 6-3
Lukas Klein (Slovacia) – Renzo Olivo (Argentina, 7) 6-3, 3-6, 6-4
Dalibor Svrcina (Cehia, 6) – Lucas Miedler (Austria) 6-4, 3-6, 6-2
Frederico Ferreira Silva (Portugalia) – Zdenek Kolar (Cehia, 3) 4-6, 4-4, retragere Kolar
Luciano Darderi (Italia) – Nicolae Frunză (România, Q) 6-1, 7-5
Matheus Pucinelli De Almeida (Brazilia, Q) – Alexander Shevchenko (Rusia, Nr. 4) 6-1, 6-4
Joris De Loore (Belgia, Q) – Ștefan Paloși (România, Q) 6-2, 6-2
Felipe Meligeni Rodrigues Alves (Brazilia, 8) – Jose Pereira (Brazilia, Q) 7-5, 1-6, 6-1
Andrey Chepelev (Rusia) – Thiago Seyboth Wild (Brazilia) 6-2, 2-6, 4-0 retragere Wild
Dublu, turul I
Diego Hidalgo/Cristian Rodriguez (Ecuador/Columbia, Nr. 2) – Nicholas David Ionel/Alexandru Jecan (România, WC) 6-3, 3-6, 10-8
Programul de miercuri, 13 iulie:
Terenul Central (cu începere de la ora 11.00)
Lukas Klein (Slovacia) – Oleksii Krutykh (Ucraina)
Geoffrey Blancaneaux (Franța, Nr. 5) – Nicholas David Ionel (WC)
Louis Wessels (Germania) – Pablo Andujar (Spania, Nr. 2)
Terenul 2
Joris De Loore (Belgia, Q) – Matheus Pucinelli De Almeida (Brazilia, Q)
Nicholas Alvarez Varona/Thiago Seyboth Wild (Spania/Brazilia) – Marcelo Demoliner/Felipe Meligeni Rodrigues Alvares (Brazilia/Brazilia)
Grigoriy Lomakin/Oleg Prihodko (Kazahstan/Ucraina) – Arjun Kadhe/Petros Tsitsipas (India/Grecia)
Marius Copil/Victor Vlad Cornea (România) – Daniel Dutra da Silva/Matheus Pucinelli De Almeida (Brazilia)
Terenul 5 (cu începere de la ora 11.00)
Alexander Erler/Lucas Miedler (Austria, Nr. 1) – Sebastian Gima/Filip Cristian Jianu (România, WC)
Andrey Chepelev/Alexander Shevchenko (Rusia) – Luciano Darderi/Fernando Romboli (Italia/Brazilia, Nr. 3)
Zdenek Kolar/Denys Molchanov (Cehia/Ucraina, Nr. 4) – Joris De Loore/Nikolas Sanchez Izquierdo (Belgia/Spania)
Geoffrey Blancaneaux/Renzo Olivo (Franța/Argentina) – Oleksii Krutykh/David Poljak (Ucraina/Cehia).
(Narcis POHOAȚĂ)
Fotografii: Cristina HUȚU, Concord Iași Open