Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Marius Copil, direct acceptat pe tabloul principal la turneul Concord Iași Open. Francezul Hugo Gaston, locul 160 ATP, principalul favorit la Arenele Ciric

  • iunie 25, 2021
  • Narcis Pohoata

Organizatorii turneului de tenis ATP Challenger 100 ”Concord Iași Open”, cel mai important eveniment sportiv desfășurat la Iași în acest an, au intrat în linie dreaptă cu pregăririle. Până la ora primului serviciu au mai rămas ceva mai mult de două săptămâni, iar Baza Sportivă Ciric a început să aibă alura unei arene de top, la fel cum s-a întâmplat și anul trecut, la prima ediție. 

Cel mai important turneu de tenis organizat în România va avea loc în perioada 12-18 iulie, la Arenele Ciric din Iași, turneul fiind dotat cu premii totale în valoare de 88.520 de euro.

Marius Copil, direct acceptat pe tabloul principal

Organizatorii au anunțat că Marius Copil este singurul român direct acceptat pe tabloul principal, alți jucători din țara noastră, între care Filip Jianu, Alex Jecan sau Alex Coman, urmând să evolueze în calificări. Pe lângă Copil, pe tabloul principal vor mai fi însă și alți jucători români, organizatorii urmând să anunțe în scurt timp fericiții posesori ai celor 3 wild-carduri.

În vârstă de 30 de ani, Marius Copil, ajuns pe locul 222 mondial, va juca la Iași pentru al doilea an consecutiv, după ce la prima ediție, anul trecut, a fost învins încă din primul tur de chilianul Marcelo Tomas Barrios Vera, scor 7-5, 3-6, 0-6.

Copil tocmai ce a fost eliminat în turul 2 al calificărilor la Wimbledon de francezul Antoine Hoang, locul 151 ATP şi cap de serie numărul 31, scor 7-6 (5), 4-6, 7-5. Copil şi-a asigurat un premiu de 15.500 de lire sterline (18.000 de euro) şi opt puncte ATP prin participarea în proba de simplu. Jucătorul român va evolua şi în proba de dublu, în echipă cu britanicul Jay Clarke. Cei doi au primit un wildcard din partea organizatorilor.

Francezul Hugo Gaston, principal favorit

Până în momentul de față, principal favorit la Iași va fi francezul francezul Hugo Gaston (20 de ani, locul 160 ATP), lista primilor cinci favoriți fiind completată de Enzo Couacaud (Franța, 166 ATP), Elias Ymer (Suedia, 169), Frederico Ferreira Silva (Portugalia, 176) și Alexandre Muller (Franța, 200). Printre numele cunoscute prezente la Iași mai sunt rusul Teymuraz Gabashvili (258) și brazilianul Felipe Meligeni (219).

Lista participanților nu este încă definitivă, până la startul turneului putând suferi modificări.

Andrei Pavel, noul director tehnic al turneului

Dacă la prima ediție director tehnic a fost Daniel Dobre, în acest an atribuțiile acestuia au fost preluate de către fostul mare jucător Andrei Pavel. Organizatorii au fost nevoiți să facă această schimbare în staff-ul turneului după ce Daniel Dobre a semnat un nou contract cu Simona Halep, ceea ce face imposibilă prezența sa la Iași în luna iulie.

”Anul acesta îl vom avea alături de noi în calitate de director tehnic pe fostul mare jucător de tenis Andrei Pavel. Am recurs la această schimbare din cauza programului foarte încărcat al lui Daniel Dobre, directorul de anul trecut al competiției. Dânsul a semnat un nou contract de antrenorat cu Simona Halep și timpul nu îi mai permite să fie alături de noi, nu mai poate participa la ediția a doua a turneului. Andrei Pavel a luat legătura cu Daniel Dobre și au vorbit despre activitatea ce trebuie desfășurată în cadrul turneului de la Iași”, a declarat Gabriel Iftimoaie, directorul administrativ al turneului.

Vor fi spectatori în tribune

Oficialul turneului a mai declarat că la ediția din acest an vor fi și spectatori în tribune, dar într-o limită permisă de către autorități.

”Primăria a modernizat baza sportivă de la Ciric cu o tribună nouă aferentă terenurilor 1 și 2, cu o capacitate de 135 de locuri. Tot la terenurile 1 și 2 mai avem o tribună de anul trecut, cu o capacitate de 80 de locuri, deci în total am avea o capacitate de 215 de locuri la terenurile 1 și 2. Vom stabili însă capacitatea de ocupare a acestor locuri în funcție de reglementările în vigoare cu privire la pandemie. Încă nu am stabilit câți suporteri vor veni la meciuri”, a completat Gabriel Iftimoaie.

Alexandru Coman, primul deținător de wild-card

Organizatorii celui mai mare turneu de tenis masculin ATP din România în acest an au anunțat că primul wild-card în calificările la ”Concord Iași Open” i-a fost acordat lui Alexandru Coman, unul dintre cei mai talentați și valoroși tineri jucători români, locul 1 în clasamentul FRT atât la 16 ani cât și la 18 ani. În vârstă de 16 ani, Coman va juca în calificări la Arenele Ciric după ce a câștigat recent titlul național Under 18, la Oradea. La ediția de anul trecut, campion național la Under 18 și posesor de wild-card la Iași a fost Radu Papoe, cel care l-a învins în finală chiar pe Alex Coman.

Al doilea wild-card în calificări va fi acordat campionului turneului de precalificare care va avea loc la Iași, începând cu data de 5 iulie. Astfel, începând din data de 5 iulie 2021, pe terenurile Bazei Sportive Ciric din Iași, cea care va găzdui și turneul ATP, va avea loc un turneu de Categoria 1 FRT, pentru seniori, cu un tablou de 32.

Câștigătorul acestui turneu va fi recompensat cu un Wild-card în Calificările „Concord Iași Open 2021”.

”Concord Iași Open”, cel mai important turneu de tenis masculin din România, este organizat de compania Concord Service Center, în parteneriat cu Primăria Iași și Federația Română de Tenis și este dotat cu premii totale de 88.520 de euro.

Turneu este unul de categoria ATP Challenger 100, astfel că jucătorul care va triumfa la Iași va primi 100 de puncte ATP.

Calificările turneului ATP de la Iași, al cărui director este Andrei Pavel, vor avea loc în zilele de 10 și 11 iulie 2021, iar turneul va începe luni, 12 iulie, și se va încheia duminică, 18 iulie.

(Narcis POHOAȚĂ)