Manifestații la Glasgow pentru soluții ecologice și juste privind clima
Sâmbătă, mii de persoane se adună pentru o manifestaţie care va traversa oraşul scoţian Glasgow, pentru a cere soluţii ecologice şi juste la summitul ONU privind clima COP26.
Organizatorii Zilei globale pentru justiţie climatică speră să adune aproximativ 100.000 de persoane la acest marş prevăzut să înceapă la ora locală 12:00 în parcul Kelvingrove, în apropiere de locul de desfăşurare a reuniunii COP26.
Într-o atmosferă care se anunţă a fi festivă, deşi sub un control intens al poliţiei şi atenuată de condiţiile meteorologice, manifestanţii vor străbate oraşul Glasgow timp de aproximativ cinci ore, până când vor ajunge la Glasgow Green Park.