Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Mănăstirea Golia a revenit Mitropoliei Moldovei și Bucovinei dupa implementarea proiectului de reabilitare

  • decembrie 21, 2021
  • Diana Nechita

Mănăstirea Golia, terenul și imobilele aferente au intrat în proprietatea Consiliului Județean Iași prin donație de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei în anul 2005. Aceasta era o măsură necesară pe durata implementării proiectului de reabilitare. Lucrările  s-au desfășurat în două etape. Prima, derulată cu finanțare din prin fonduri PHARE, fonduri guvernamentale și de la bugetul local, a inclus consolidarea și reabilitarea bisericii, a turnului, a zidului, a celor patru turnuri de colț și a casei memoriale Ion Creangă. A fost reabilitată și calea de rulare a tramvaiului, pentru a reduce vibrațiile suportate de monument.

„Prin colaborarea foarte bună dintre Consiliul Județean Iași, Primăria Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a reușit implementarea cu succes a celor două etape de reabilitare și restaurare a Mănăstirii Golia, un simbol al Iașului. Prin tot acest efort colectiv a crescut potențialul cultural și turistic al orașului. Astăzi, este un adevărat privilegiu ca și noi, ieșenii din anul 2021, să ne bucurăm de valoarea acestui edificiu unic, ce a fost la data zidirii sale, cea mai mare biserică din Moldova”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.