Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Mai mult de  46.000 de euro, aproape 900 de grame de bijuterii, găsite în urma perchezițiilor din Caracal și Corabia

  • decembrie 28, 2021
  • Diana Nechita

Mai mult de  46.000 de euro, aproape 900 de grame de bijuterii, aproape 276.000 de lei şi diferite materiale vegetale şi substanţe care ar putea fi droguri au fost ridicate de poliţişti în urma percheziţiilor efectuate luni dimineaţa la Caracal şi Corabia, la persoane bănuite de cămătărie şi alte infracţiuni. Cinci persoane bănuite de comiterea faptelor au fost conduse la audieri la Poliţie.

Locuinţele unor persoane din Caracal şi Corabia, bănuite de camătă, şantaj, lovire sau alte violenţe şi contrabandă, au fost percheziţionate de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Conform datelor transmise de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, poliţiştii au pus în executare 20 de mandate de percheziţie domiciliară.

,,Din cercetări a reieşit că, din 2016 şi până în prezent, mai multe persoane ar fi acordat sume de bani, cu dobândă, altor persoane, iar, dacă banii nu erau returnaţi, ar fi folosit violenţa sau şantajul împotriva acestora”, a precizat sursa citată.