Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Franța, țară vizată de un cod portocaliu de ploi şi inundaţii.

  • ianuarie 02, 2024
  • Diana Nechita

Meteo France a anunţat un cod portocaliu de ploi abundente şi inundaţii pentru 10 departamente din Franţa (Nord, Pas-de-Calais, Manche, Orne, Mayenne, Sarthe, Finistère, Morbihan, Loire-Atlantique, Vendée), începând de marţi, 2 ianuarie, ora 6.00 până la finalul zilei de miercuri, 3 ianuarie 2024.

Potrivit comunicatului de presă al MAE, cetăţenii români se pot informa în timp real în legătură cu situaţia meteorologică accesând pagina de internet www.meteofrance.com.

Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel: • Consulatul General al României la Paris: +33680713729; • Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; • Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; • Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.