Macron a anunţat că, începând cu 1 ianuarie 2023, prezervativele vor fi gratuite pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că, începând cu 1 ianuarie 2023, prezervativele vor fi gratuite pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.
„În farmacie, prezervativele vor fi gratuite pentru grupa de vârstă 18-25 de ani. Începem pe 1 ianuarie. Este o mică revoluţie făcută pentru prevenţie”, a spus preşedintele francez, în timpul unei călătorii la Poitiers.
Încă din septembrie 2021, guvernul francez a anunţat contracepţia gratuită nu numai pentru minori, ci şi pentru femeile cu vârsta de până la 25 de ani.
Tot ieri, Macron a decis să-şi pună din nou masca anti-Covid, considerând că este necesară „reluarea obiceiurilor” în faţa noului val de infecţii cu Covid-19. „Urmez instrucţiunile ministrului meu”, a spus preşedintele, vorbind alături de şeful sănătăţii, François Braun, purtând şi el o mască, cu ocazia unei întâlniri publice la Fontaine-Le-Comte.
„Confruntat cu reapariţia epidemiei, cred că este pozitiv să dăm un exemplu, pentru că nu vrem neapărat să revenim la obligaţii generalizate”.