Ludovic Orban: „Asta cu pâra pe la alte guverne nu e normală”
Duminică, președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a declarat că informarea guvernelor țărilor partenere ale României despre criza internă, altfel decât pe canale diplomatice, este neuzuală. Fiind întrebat care este părerea sa după ce deputatul Alexandru Muraru, consilier al premierului Florin Cîțu, a anunțat că a informat guvernele străine despre criza politică internă din România, Ludovic Orban a răspuns cu următoarele:
,,Sunt convins că toate guvernele partenerilor noștri din UE și NATO sunt informate pe canalele diplomatice. E oarecum neuzual, nu cunosc conținutul unor astfel de comunicări, dar din punctul meu de vedere trebuie să ne comportăm astfel încât să nu rupem punțile, să nu rupem canalele de negociere, pentru că din punct de vedere politic nu există o altă coaliție care să poată asigura o guvernare bună României. Asta cu pâra pe la alte guverne nu e normală. De regulă, oficialii și reprezentanții fiecărei țări vorbesc de bine despre țara lor. Eu, în toate relațiile cu partenerii străini mi-am vorbit întotdeauna de bine țara și toate instituțiile reprezentative. Așa este firesc pentru orice om politic sau care deține funcții în statul român”, a răspuns președintele PNL.