Licitația pentru refacerea clădirii fostului cinematograf „Tineretului” intră în prelungiri
Licitația pentru refacerea clădirii fostului cinematograf „Tineretului” intră în prelungiri. Ateneul Național din Iași a lansat procedura încă din luna februarie 2024 și, zilele trecute, a amânat termenul de finalizare a evaluării ofertelor invocând un volum mare de muncă.
Instituția de cultură a primit patru oferte pentru reconstrucția imobilului de pe str. Lăpușneanu la începutul lunii mai. La procedură participă următorii ofertanți: Conest, Katar Conneg, Grup Construcții Est și asocierea Complete Construct Solutions – Conplast Ro. Valoarea estimată a contractului trece pragul de 21 milioane de lei (fără TVA).
Ateneul a invocat mai multe motive pentru prelungirea termenului de evaluare a ofertelor până pe 31 octombrie. În primul rând, instituția spune că, în corespondența cu ofertanții, există un număr mare de solicitări de clarificări tehnice și financiare. În al doilea rând, comisia a invocat complexitatea achiziției și volumul mare de documente ce trebuie evaluate: dosarele cu ofertele depuse de firme cuprind peste 6.000 de pagini.