Leo Grozavu va fi prezentat astăzi, la Poli Iași
Antrenorul Leo Grozavu, 55 de ani, a ajuns la un acord cu oficialii Politehnicii Iași și va fi prezentat, vineri, la prânz, în cadrul unei conferințe de presă. Liber de contract după despărțirea de Sepsi, tehnicianul a ajuns joi la prânz la Iași și a negociat până seara târziu cu conducerea clubului, iar discuțiile vor continua și vineri dimineață. Cele două părți au ajuns la un acord, iar Leo Grozavu va semna contractul în cursul zilei de vineri.
Noul antrenor al Iașiului va fi prezentat oficial la ora 13.00, în cadrul unei conferințe de presă. Sunt șanse minime însă ca Leo Grozavu să stea pe banca tehnică a echipei la meciul de sâmbătă, cu Metaloglobus, în condițiile în care nu a efectuat încă vreun antrenament cu noii săi elevi.
(Narcis POHOAȚĂ)