Astazi de la ora 17.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a  instituției de învățământ superior Ana Blandiana va susține  conferința „Poezie și proză sau despre ce se vede în oglindă”. Poetă, prozatoare, eseistă și publicistă, Ana Blandiana este o personalitate culturală de prestigiu, apreciată atât în România, cât și pe plan internațional, laureată a numeroase și importante premii și distincții literare. Ana Blandiana este apreciată în România și pe plan internațional nu doar pentru contribuțiile în literatură și publicistică, ci și pentru implicarea civică în perioade dificile, pentru protestul împotriva unui regim opresiv care i-a marcat viața și cariera. Dar ce înseamnă aceast titlu pentru cunoscuta poetă și prozatoare? Radio HIT  i-a adresat această întrebare Anei Blandiana.

Nu trebuie să spun cât de mare este această onoare. Pot să vă spun cât de intimidată sunt de ea. Nu e prima oară când mi se întâmplă, dar simt întâmplarea de astăzi ieşită din comun. Am fost emoţionată şi la Timişoara, unde m-am născut, şi la Cluj, unde am făcut facultatea, şi Alba Iulia, dar niciuna nu era prima universitate din ţară, niciuna nu era un loc în care onoarea mi se făcea se adăuga unui şir de mari personalităţi care au creat această universitate. E ca şi cum m-au primit printre ei. Prin evenimentul de astăzi chiar mă simt naturalizată la Iaşi.

Veți susține conferinţa „Poezie şi proză sau despre ce se vede în oglindă”. Dar ce se vede în oglindă?

Este o conferinţă despre felul cum se vede realitatea în oglinda literaturii, şi despre ce m-a făcut pe mine să trec de la poezie la proză atunci când am vrut să mă răzbun pe realitate. Adică, atunci când am simţit că mi-e frică că realitatea devenea atât de apăsătoare încât era în stare să zdrobească introducând-o în poezie şi să o spargă. Pe de altă parte, doream doar să reflect realitatea cât mai realist, mai concret, să spun tot ce nu sunt de acord. În mod foarte straniu, proza mea nu a fost tocmai realistă, nuvelele mele au fost fantastice. Chiar şi romanul meu a sfârşit prin a derapa spre poezie din proză. Era ca şi cum poezia nu accepta să nu fie dată deoparte.

Dar ce ați spune tinerilor care potrivit, sondajelor, ar accepta o dictatură sau un regim totalitar, considerând-o o formă de guvernare mai bună sau acceptabilă în anumite situații?

Problema este că democraţia fără statul de drept nu foloseşte la nimic. Democraţia care nu a reuşit să introducă şi să instaureze un stat de drept puternic, cu legi puternice, care să funcţioneze, este o societate în care doar numărul celor ce votează contează şi, în ultimă instanţă, este un vot în care nu inteligenţa decide. Deci, problema este statul de drept. Avem libertate, avem alegeri libere. Chiar şi anularea a fost un mod de a susţine alegerile libere, pentru că a fost evident că fuseseră călcate înainte, dar în acelaşi timp doar jumătate din ţară luptăm ca această libertate să ducă la instaurarea legii, o lege care să îi facă să trăiască bine. Sper din toată inima ca fiecare zi să fie un pas înainte spre această victorie îndelung amânată.
E destul să ne imaginăm cum ar fi fost dacă un premier ca domnul Bolojan ar fi condus ţara în ’90 sau după ce am intrat în UE. Adică nu să protejeze corupţia, ci să pună nişte criterii clare, severe, şi drepte, pentru ca ţara să ajungă la un moment dat să funcţioneze singură. Pentru că asta înseamnă un stat de drept. Un stat al cărei legi sunt atât de ferme şi de logice care nu mai au nevoie de luptători.