La Spitalul Modular din Lețcani au fost probleme la variațiile de temperatură
Probele preluate de la pacienții COVID-19 de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași vor fi trimise către Institutul „Matei Balș” din București. Acestea vor fi analizate spre identificarea unor cauze ale simptomatologiei severe care apare în valul patru. De asemenea, la secția de la Spitalul Modular din Lețcani, în mod normal, pentru îngrijire corespunzătoare, temperatura trebuie să fie peste 23-24 de grade și au fost variații din punct de vedere al temperaturii, de la 12 până la 28 de grade.
„Am preluat primele probe. Dorim să avem un număr de probe suficiente astfel încât să o trimitem spre secvențiere. În momentul de față, avem în jur de șapte probe strânse. Probele vor fi lucrate la noi, iar apoi vor ajunge la Institutul Național ,,Matei Balș”. Vom lua 15 probe în primă fază, dar nu ne vom opri aici. Pacienții trebuie să facă parte din toate categoriile de vârstă. Vorbim despre pacientul adult, peste 18 ani, de sex masculin și feminin. În momentul de față, Terapia Intensivă funcționează cu 48 de paturi, pe partea de Boli Infecțioase este un număr de 40 de pacienți. În ultimele zile au fost înregistrate probleme în ceea ce privește confortul termic, indiferent de patologia pacientului. În mod normal, pentru îngrijire corespunzătoare, undeva peste 23-24 de grade, chiar dacă vorbim de pacienți din Terapie Intensivă sau pacienți cu forme medii spre severe. Au fost variații din punct de vedere al temperaturii, undeva între 12 până la 28 de grade”, a transmis dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.