Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

La Iași se va realiza un centru de operaţiuni moderne pentru intervenţiile de urgenţă

  • ianuarie 16, 2025
  • Diana Nechita

Guvernul a transmis o cerere către Consiliul Judetean Iasi, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind transmiterea unui număr de două imobile din domeniul public al județului Iaşi în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul General de Aviaţie – Unitatea Specială de Aviație Iaşi.

Unitatea Specială de Aviație Iaşi, intenționează realizarea infrastructurii necesare desfășurării activităților aeronautice. Prin realizarea acestui obiectiv se poate crea un centru de operaţiuni moderne şi bine echipat, care să faciliteze coordonarea şi desfăşurarea intervenţiilor de urgenţă.

Acest lucru poate duce la salvarea de vieţi şi reducerea semnificativă a timpului de răspuns în situaţii critice. Consiliul Județean Iaşi propune transmiterea din domeniul public al Județului Iaşi în domeniul public al Statului Român și ulterior în administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul General de Aviație – Unitatea Specială de Aviație Iaşi a unui imobil situat în intravilanul Municipiului Iaşi, strada Moara de Vânt nr. 34, compus din teren în suprafață de 14.000 mp și o construcţie în suprafaţă construită de 410 mp, cu regim de înălţime P), precum şi a imobilului situat în extravilanul Comunei Holboca, judeţul Iaşi, compus din teren în suprafaţă de 69.000 mp.