La Iași a fost înregistrată oficial de către Administrația Națională de Meteorologie cea mai ridicată temperatură maximă din ultimii 11 ani
La Iași a fost înregistrată oficial de către Administrația Națională de Meteorologie cea mai ridicată temperatură maximă din ultimii 11 ani, potrivit Conf. dr. Lucian Sfîcă. Valoarea de 39,0 C este departe de maximul absolut din 2012 (41.5 C), ce reprezintă o valoare excepțională pentru Iași. Până în anul 2000 valoarea de 39,0C ar fi reprezentat pentru Iași maximul absolut de temperatură.
În anul 2000 s-a înregistrat o maximă similară ce a reprezentat recordul de temperatură maximă pentru Iași până în 2007 când acesta a fost corectat la 40.1C, pentru ca și acest record să fie doborât în 2012. Mai mult, la Iași s-a înregistrat cea mai mare valoare de temperatură din România, valori foarte apropiate înregistrându-se în cea mai mare parte a Câmpiei Moldovei și Podișul Central Moldovenesc.
Potrivit lui Lucian Sfica, la 1.5 metri deasupra asfaltului temperatura a ajuns la 40.8C în zona industrială și a depășit 40.2 C pe bulevardul Tudor Vladimirescu, dar și în capătul vestic al bulevardului Păcurari.