La Iaşi a fost inaugurat Centrul de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă „Roua”
În prezenţa autorităţilor locale şi a reprezentantei UNICEF în România, miercuri, la Iaşi a fost inaugurat Centrul de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă „Roua”, unitate care face parte din Centrul de Servicii Sociale „Bucium” şi care urmează să primească anual, ca beneficiari, un număr de aproximativ o sută de copii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate şi pe familiile acestora, care vor avea astfel parte de servicii integrate de asistenţă şi consiliere.
„Avem astăzi ocazia să ne reafirmăm responsabilitatea față de copiii vulnerabili din Iași, care au nevoie de solidaritate și compasiune, de servicii integrate, de calitate și complete, pentru a se putea dezvolta la adevăratul lor potențial și a recupera acolo unde este nevoie. Le mulțumesc partenerilor din cadrul UNICEF, alături de care am lucrat îndeaproape încă din primele zile ale crizei refugiaților și împreună cu care continuăm colaborarea în beneficiul copiilor care au nevoie de sprijin”, a declarat, în alocuţiunea rostită cu prilejul inaugurării centrului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Marius Dangă.