La Botoșani, dozele de vaccin anti-COVID se fură
În Botoșani, dintr-un centru vaccinare au dispărut 12 doze de vaccin Johnson&Johnson, adică două fiole. Cazul a ajuns deja în atenţia procurorilor botoşăneni. Aceștia au deschis un dosar penal pe faptă, nefiind menţionată nicio persoană în acest moment în cadrul anchetei.
„În acest moment există o sesizare cu privire la dispariţia, dintr-un centru de vaccinare de pe raza municipiului Botoşani, a unui anumit număr de doze de vaccin. Cu privire la această sesizare se efectuează cercetări in rem”, a precizat Valeriu Chihaia, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Cazul a ajuns şi în atenţia DSP, care însă aşteaptă ancheta procurorilor, informarea venind pe căi oficiale de la Parchet. „S-a primit o sesizare cu privire la faptul că dintr-un centru de vaccinare lipsesc câteva doze de vaccin. În momentul de faţă se desfăşoară o anchetă şi ulterior vom comunica şi noi concluziile acesteia”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al DSP Botoşani.