La alegerile parlamentare din 28 septembrie nu vor fi organizate exit-polluri în Republica Moldova
La alegerile parlamentare din 28 septembrie nu vor fi organizate exit-polluri în Republica Moldova. O singură companie, „Date Inteligente”, a depus cerere în acest sens, însă solicitarea i-a fost respinsă de Comisia Electorală Centrală.
Situația marchează o premieră negativă pentru transparența electorală din țară, în contextul în care exit-pollurile reprezintă un instrument important pentru monitorizarea alegerilor și pentru oferirea de rezultate preliminare în seara votării.
Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat că respingerea este argumentată prin „suspiciuni rezonabile” privind sursele de finanțare ale companiei, dar și motivația acesteia și a fondatorului de a susține, din resurse proprii, un proiect complex precum exit-pollul, cu un grad ridicat de dificultate logistică.
Ultima dată când a fost organizat un exit-poll în Moldova a fost în 2020, în turul doi al alegerilor prezidențiale. Atunci, au fost acreditate două entități: Asociația Obștească „Spero” și compania „Intellect Group” SRL.