Klaus Iohannis: „Sunt extrem de îngrijorătoare semnalele publice privind orice încercări ale Federației Ruse de a interveni ilegitim pentru a răsturna ordinea democratică a Republicii Moldova”
Klaus Iohannis a reacționat astăzi după conferința de presă a Maiei Sandu privind intențiile Rusiei în Republica Moldova. Președintele Romaniei a mentionat că locul Republicii Moldova este în UE.
„Sunt extrem de îngrijorătoare semnalele publice privind orice încercări ale Federației Ruse de a interveni ilegitim pentru a răsturna ordinea democratică și constituțională a Republicii Moldova, un stat suveran, care și-a ales prin vot liber direcția politică.Amenințările care vizează destabilizarea traiectoriei europene a Republicii Moldova, mai ales în această perioadă complicată marcată la nivel global de profunde crize de securitate și economice, nu trebuie deloc neglijate”, a declarat astazi Klaus Iohannis.