Kelemen Hunor: „Vor fi bani la buget astfel încât să asiguri aceşti bani pentru pensionari, pentru alocaţiile care sunt prevăzute, pentru a creşte salariul minim”
Marți, vicepremierul interimar, Kelemen Hunor, a dat asigurări că vor exista bani la buget pentru pensii, alocaţii şi pentru a creşte salariul minim. De asemenea, el spune că în anul 2022 nu vor exista taxe în plus.
„Acum se va construi bugetul pentru anul viitor şi poţi să aşezi în aşa fel veniturile – şi colectarea a crescut totuşi în 2021 şi va creşte şi anul viitor, va fi creştere economică, deci vor fi bani la buget şi poţi să recalibrezi bugetul în aşa fel încât să asiguri aceşti bani pentru pensionari, pentru alocaţiile care sunt prevăzute, pentru a creşte salariul minim. Sigur, acest lucru înseamnă că şi în 2023 şi în 2024 suma trebuie să fie prevăzută în bugetul de stat. În acest moment sunt aceste două surse care vor fi şi anul viitor – taxe şi impozite şi deficitul se acoperă şi prin împrumut”, a transmis Kelemen Hunor.