Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Judoka ieșean Vlăduț Simionescu va concura vineri, la Tokyo, la categoria +100 kg. Sportivul nostru, impresionat de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice: ”Un moment unic”

  • iulie 26, 2021
  • Narcis Pohoata

România își mai pune speranțele într-o medalie olimpică la judo doar în ieșeanul Vlăduț Simionescu, după ce Andreea Chițu (categoria 52 kg) a fost eliminată în turul 2, iar Alexandru Raicu (73 kg) a pierdut în primul tur.

Duminică, Andreea Chițu s-a oprit în turul 2 la categoria 52 kg, fiind învinsă de italianca Odette Giuffrida, iar Raicu s-a oprit luni după doar un meci, fiind eliminat de japonezul Șohei Ono, prin Ippon, la categoria 73 kg.

Astfel, judoka ieșean Vlăduț Simionescu rămâne singurul român care mai poate aduce o medalie pentru țara noastră la judo. Sportivul ieșean în vârstă de 31 de ani, pregătit la CS Politehnica Iași de prof. Costel Năftică, va intra pe saltea vineri, 30 iulie, la categoria +100 kg. În primul tur, Vlăduț îl va întâlni în Grupa C pe libanezul Ali Omar (26 de ani), medaliat cu bronz anul trecut la Campionatele Africane și clasat pe locul 5 la ediția din acest an a aceleiași competiții. Dacă va trece de Omar, sportivul nostru se va confrunta în turul 2 cu ucraineanul Yakiv Khammo (27 de ani), cap de serie nr. 7. Khammo a cucerit medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Budapesta, în luna mai, când l-a învins în drumul spre podium chiar pe sportivul ieșean. Dacă îl va învinge și pe ucrainean, Vlăduț va lupta pentru calificarea în semifinale cu învingătorul dintre japonezul Hisayoshi Harasawa și sud-coreeanul Minjong Kim, care au liber în primul tur și se vor duela în manșa a doua a grupei C.

”Moment unic la ceremonia de deschidere”

Vlăduț Simionescu este singurul sportiv care punctează la Tokyo pentru un club ieșean, judoka pregătit la CS Politehnica Iași de prof. Costel Năftică fiind la a doua Olimpiadă din carieră, după Londra 2012.
Dacă unii sportivi din delegația României nu au avut șansa de a fi prezenți la ceremonia de deschidere, având concurs în ziua următoare, judoka ieșean a avut privilegiul de a fi pe stadionul olimpic din Tokyo și a fost impresionat de atmosferă, chiar dacă nu au fost spectatori în tribune.

”A fost un moment unic, plin de emoție și foarte așteptat. Un moment la care visam demult și care în sfârșit a venit. Mă bucur enorm că am luat parte la deschidere și astept cu nerăbdare să intru pe saltea”, a declarat Vlăduț Simionescu.

Alți patru ieșeni în delegația României

Dacă Vlăduț Simionescu este singurul care va puncta pentru Iași la Tokyo, în delegația României mai sunt alți trei sportivi născuți în județul Iași, care vor puncta pentru alte cluburi, dar și un antrenor. Este vorba despre surorile Mădălina și Amalia Bereș, ambele legitimate la CS Dinamo, care vor concura în barca de 8+1 și de portarul echipei naționale olimpice Ștefan Târnovanu, transferat de la Poli Iași la FCSB. Un alt ieșean în delegația țării noastre este antrenorul bărcii feminine de 8+1, Ciprian Atomei.

(Narcis POHOAȚĂ)