Județul în care peste 80% din pensionari au primit bani în plus la recalculare
Circa 81% din pensionarii din Sălaj vor avea pensia majorată de la 1 septembrie, iar 17% vor avea un cuantum diminuat, în urma recalculării conform noilor reglementări legislative.
„La nivelul judeţului Sălaj sunt aproximativ 53.000 de pensionari. S-a recalculat, majoritatea deciziilor s-au trimis la poştă, poşta încă derulează programul de transmitere către beneficiare a acestor decizii. Vreau să precizez câteva aspecte referitor la decizii şi cuantumul acestora. Cel mai important aspect este faptul că nicio pensie nu scade, chiar dacă în decizia de pensionare s-a precizat că în urma recalculării s-a diminuat valoarea, persoana va încasa pensia pe care a primit-o şi până acum. Referitor la majorarea în urma recalculării, în judeţul Sălaj s-au majorat pensiile la un procent de aproape 81% din pensionari. O majorare medie este de 578 lei, deci totuşi este o sumă destul de bună”, a precizat, vineri, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, directorul Casei Judeţene de Pensii Sălaj, Dumitru Căprar.