Jaqueline Cristian, în semifinale la Transylvania Open
Jaqueline Cristian își continuă parcursul perfect la turneul WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca, obținând calificarea în semifinale. Situată pe locul 81 WTA, Jaqueline a învins-o vineri, în al doilea meci din sferturi, pe letona Anastija Sevastova, numărul 656 mondial, scor 6-3, 7-5.
Jaqueline Cristian nu a pierdut niciun set până la semifinale
Jaq a revenit în primul set de la 2-3 și s-a impus cu 6-3, după ce a reușit patru game-uri consecutive, iar în actul secund a avut 3-0 și 5-3, dar a închis în cele din urmă setul în prelungiri, cu 7-5.
Jaqueline nu a pierdut niciun set până acum la Cluj, câștigând în minimum de seturi confruntările cu Maria Bassols Ribera (Spania), Clara Tauson (Danemarca) și Anastasija Sevastova.
În semifinale, Jaq o va întâlni pe învingătoarea dintre Ana Bogdan, favorită 8 și olandeza Arantxa Rus, principala favorită.
(Narcis POHOAȚĂ)