Japonia vrea să redeschidă cea mai mare centrală nucleară din lume
Autoritatea nucleară japoneză (ANR) a decis să renunţe la interdicţia de facto care fusese aplicată timp de doi ani asupra operaţiunilor acestei centrale situate la Niigata (la nord-vest de Tokyo), deoarece considera că măsurile de prevenire a atacurilor teroriste aplicate de centrală nu erau suficiente.
ANR a ajuns acum la concluzia că operatorul centralei, Tokyo Electric Power Company (TEPCO), şi-a îmbunătăţit pregătirea în acest sens, după efectuarea de inspecţii ce au însumat peste 4.000 de ore la instalaţiile centralei.
Cu o capacitate de aproximativ 8.212 megawaţi (MW), ceea ce o plasează pe primul loc în lume, Kashiwazaki-Kariwa continuă să nu funcţioneze de la „pauza nucleară” ordonată de autorităţile japoneze după dezastrul de la Fukushima din martie 2011, care a dus la o revizuire a protocoalelor de securitate la toate centralele nucleare din ţară.