Jandarmeria Română, după amenda aplicată cântăreţului Gheboasa pentru versurile vulgare şi rasiste: „Nu aplicăm sancţiuni discriminatorii”
Jandarmeria Română a transmis, marţi seară, în legătură cu amenda aplicată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca cântăreţului Gheboasa pentru versurile vulgare şi rasiste din concertul susţinut la festivalul Untold, că instituţia „nu aplică sancţiuni discriminatorii”. Reacţia Jandarmeriei Române vine după ce, într-un video postat pe reţelele de socializare, cântăreţul Gheboasa afirmă că a fost amendat de jandarmii clujeni „pe ochi frumoşi”, el fiind „ţigan” şi singurul aparţinând acestei etnii care a cântat pe scena de la Untold.
„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la sancţiunea aplicată astăzi de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca, facem precizarea că Jandarmeria Română nu aplică sancţiuni discriminatorii pe criterii sociale, etnice, religioase sau de orice altă natură. Toate acţiunile noastre sunt ghidate de principiile imparţialităţii, echităţii şi respectului pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, se afirmă în comunicatul de presă transmis de Jandarmeria Română.