Iohannis, cu privire la afirmațiile făcute de Ciolacu: Câteodată, unii politicieni merg la televizor şi îi ia gura pe dinainte
Președintele Klaus Iohannis a răspus, joi, atacurilor lansate de liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmând că „unii politicieni merg la televizor şi îi ia gura pe dinainte”. Ciolacu a declarat, duminică seara, la Antena 3, că mandatele președintelui Iohannis au fost „au fost ani pierduți” din cauza unor „ranchiune și discuții politice și a unor decizii luate în acel moment”.
Șeful statului a mai spus, referitor la rotativa guvernamentală prevăzută să aibă loc în luna mai, că va lua „decizia care mi se va părea cea mai bună pentru România”.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut numeroase ieșiri de la începutul anului în care a dat asigurări că președintele Klaus Iohannis îl va numi premier la rotativa guvernamentală prevăzută să aibă loc în luna mai. Totuși, în presă au apărut speculațiile că președintele ar putea să nu-l numească pe liderul PSD pentru funcția de premier ci pe alt lider din PSD sau chiar să-l mențină pe Nicolae Ciucă la șefia Guvernului.