Iohannis a trimis către Parlament, spre reexaminare, Legea privind reforma în sănătate
Pe 10 octombrie, Parlamentul a transmis preşedintelui, pentru promulgare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, în sensul instituirii posibilităţii înfiinţării farmaciilor universitare de către universităţile de medicină şi farmacie acreditate, destinate desfăşurării activităţii didactice şi a pregătirii practice a studenţilor, precum şi al introducerii obligativităţii unei menţiuni exprese, în conţinutul materialelor publicitare pentru medicamente destinate publicului larg, potrivit căreia medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase.
„Considerăm că unele dintre dispoziţiile legii transmise la promulgare sunt neclare, de natură să genereze dificultăţi în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reexaminate de către Parlament. Din analiza comparativă a legii avută în vedere de iniţiatori şi cea adoptată de Parlament rezultă că legea în forma transmisă la promulgare s-a îndepărtat în mod vădit de la scopul urmărit de iniţiatorii săi. Astfel, potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, intervenţiile legislative vizau introducerea pe ambalajul medicamentului a atenţionării speciale destinate utilizatorilor de produse farmaceutice cu privire la necesitatea returnării medicamentelor expirate în farmacii, pentru eliminarea corespunzătoare a acestora. Or, ca urmare a amendamentelor introduse şi votate la Camera Deputaţilor, potrivit art. I pct. 2 din legea criticată, referitor la modificarea art. 815 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, indicaţia ca produsele farmaceutice expirate să fie returnate în farmacii a fost înlocuită cu menţiunea: <Medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase>, norma neprecizând în concret cum vor fi colectate şi eliminate corespunzător aceste deşeuri periculoase”, se arată în cererea de reexaminare.