Iohannis a cerut șefilor de state și guverne din UE decuplarea prețului energiei electrice de prețul gazelor naturale
Klaus Iohannis a participat la reuniunea informală a Consiliului European, care a avut loc la Praga, Republica Cehă. Principalele subiecte pe agenda reuniunii Consiliului European au vizat situația din Ucraina, pe toate dimensiunile, evoluțiile în domeniul energiei, din punctul de vedere al impactului prețurilor ridicate și al eforturilor pentru securitatea aprovizionării, precum și situația economică la nivel european, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.
În ceea ce privește situația din Ucraina, liderii europeni au respins ferm și au condamnat fără echivoc anexarea ilegală de către Federația Rusă a regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson din Ucraina în urma desfășurării falselor referendumuri. Liderii UE au reafirmat hotărârea de a acorda în continuare sprijin Ucrainei atât timp cât va fi necesar, din punct de vedere financiar, politic, militar, umanitar, inclusiv în ceea ce privește pregătirea pentru iarnă, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.