Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Inspectoratul Școlar Județean Iași are un nou inspector general

  • martie 11, 2025
  • Diana Nechita

Începând cu data de 10 martie, echipa Inspectoratului Școlar Județean Iași este condusă de doamna profesor Rodica Leontieș. Aceasta ocupă funcția de Inspector Școlar General și este cadru didactic titular la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Iași, specializată în matematică, având o experiență de 37 de ani în învățământul preuniversitar și 19 ani ca inspector școlar în cadrul instituției pe care o va conduce de astăzi.

Doamna Rodica Leonties, apreciind inițiativele echipei I. S. J. Iași, își propune să continue proiectele deja implementate și să asigure, în același timp, menținerea standardelor de performanță, inovație și echitate în școlile din județul Iași, astfel încât fiecare elev să beneficieze de un mediu de învățare sigur și eficient.

Prin muncă, determinare, pasiune și colaborare, suntem încrezători că, la finalul anului școlar, Inspectoratul Școlar Județean Iași va ieși în evidență prin rezultatele excelente ale elevilor și ale cadrelor didactice la examenele și competițiile în desfășurare.