INCREDIBIL! Ambulanța implicată în accidentul de la Bălțați ar avea peste un milion de kilometri la bord și ar fi trebuit scoasă din uz! Ipoteză surpriză a unui șofer: ”Pentru mine, acea ambulanță tocmai încheia depășirea microbuzului”
Accidentul tragic de marți, de la Bălțați, în urma căruia au murit șapte persoane, scoate la iveală nu doar problemele mari de infrastructură cu care se confruntă țara noastră, dar în special zona Moldovei, ci și alte multe nereguli. Fie în firmele de transport marfă sau persoane, fie starea precară a ambulanțelor, cum a fost cazul accidentului de la Bălțați. Și toate acestea duc la astfel de tragedii!
După ce s-a vehiculat faptul că șoferul autocamionului ar fi condus cu un card aparținând unui coleg, o altă informație, de această dată despre starea ambulanței, șochează pur și simplu.
Peste un milion de kilometri la bord!
Potrivit unor surse, ambulanța implicată în tragicul accident de marți, la Bălțați, ar avea la bord peste un milion de kilometri, mai exact 1.110.000 km!!! Aceleași surse susțin că, deși avea inspecția tehnică efectuată și toate avizele necesare, ambulanța ar fi trebuit să fie scoasă de la traseu, din cauza vechimii autovehiculului.
Ipoteză surpriză: Ambulanța ar fi putut fi pe contrasens în momentul impactului!
Chiar dacă șoferul autocamionului, mort în accident, este văzut ca principal vinovat de producerea tragediei, în spațiul virtual au apărut în ultimele două zile noi ipoteze. Mai mulți șoferi se întreabă dacă nu cumva ambulanța, fiind în misiune, având de transportat o femeie gravidă la spital, se afla pe contrasens în momentul impactului cu camionul.
Iată ipoteza extrem de interesantă a unui șofer, care poate sta în picioare și care ar putea răsturna complet datele anchetei:
”După ce am analizat toate imaginile de pe internet, ambulanța este lovită doar în față, având spatele spre centrul drumului! Dacă acel camion lovea ambulanța pierzând controlul volanului, nu avea cum acea ambulanță sa fie lovită doar în față, trebuia să fie lovită până la spate (rașchetată), sau impactul trebuia să fie frontal, cum a fost în cazul acelui vehicul din spatele ambulanței….
După cum este poziționată ambulanța, cu spatele spre axul drumului, fără ca sa fie atins de camion, pentru mine acea ambulanță tocmai incheia depășirea acelui ,,microbuz,, cu muncitori, moment în care s-a trezit în curbă față în față cu acel camion!
Restul se întelege de la din păcate!
Nimic nu se întâmplă fără voia Domnului!
Multă putere familiilor îndoliate!”, a scris unul dintre șoferi.