Începând cu anul 2023, Concursul de chimie „Academician Cristofor Simionescu”, organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, a fost inclus de Ministerul Educației în lista Concursurilor naționale școlare
Începând cu anul 2023, una dintre cele mai importante competiții organizate pentru elevi de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost inclusă de Ministerul Educației în lista Concursurilor naționale școlare. Este vorba despre Concursul „Academician Cristofor Simionescu”, organizat în fiecare an de către cadrele didactice și studenții de la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”.
Anul acesta, competiția de chimie organizată de facultatea de profil a TUIASI va ajunge la cea de-a XI-a ediție, fiind organizată toamna, în luna noiembrie. Unul dintre cele mai inedite puncte ale concursului este faptul că pot participa elevi din toată lumea, singura limitare este cea că subiectele sunt redactate doar în limba română. Concursul „Academician Cristofor Simionescu” a fost organizat în format fizic la început, dar pandemia a impus desfășurarea acestuia în mediul online, acolo unde au putut fi cooptați și elevi din Republica Moldova sau chiar Ucraina, la edițiile precedente.
„Din acest an concursul «Academician Cristofor Simionescu» este inclus pe lista concursurilor naționale școlare. Acest aspect este o recunoaștere a colaborării îndelungate cu mediul preuniversitar și a calității activităților organizate de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului «Cristofor Simionescu». Este un lucru care ne bucură și îi încurajăm pe elevi să se înscrie în număr cât mai mare la ediția de anul acesta”, au precizat reprezentanții facultății.