Incendiile continuă în Grecia
Azi a continuat lupta pompierilor cu incendiile din Grecia. Cel din nord-vestul Atenei risca să scape cu totul de sub control, ceea ce a dus la evacuarea mai multor localități, relatează EFE. Potrivit pompierilor, la operațiunile de stingere a flăcărilor participă 330 de efective, ajutate de 115 mijloace terestre și 11 aeriene.
Operațiunile sunt îngreunate de vântul puternic, care luni a răspândit flăcările, precum și de zona împădurită cu acces dificil.
Luni a început evacuarea a cinci localități, iar marți au urmat alte două, precum și a unei reședințe pentru vârstnici situată în această zonă.
Dar s-a ameliorat foarte mult situația celui de-al doilea incendiu declanșat luni, tot în regiunea Attica și localizat în municipiul Keratea, la sud-est de capitală.
Focarul s-a declanșat într-o zonă de vegetație uscată și s-a propagat cu repeziciune, mistuind pini și măslini și mai multe case care fuseseră evacuate prealabil.
Potrivit pompierilor, situația acestui incendiu era marți mult mai bună, mai există câteva focare răzlețe la stingerea cărora participă 104 efective și 40 de mijloace terestre și aeriene.
În ultimele săptămâni, Grecia a fost afectată de o serie de incendii fără precedent, dintre care unele nu au fost complet stinse și care se pot reaprinde. Deși focurile au distrus 100.000 de hectare de pădure, terenuri agricole și sute de case, doar două persoane și-au pierdut viața.