Înălțarea Domnului, sărbătoare cu cruce roșie pe 29 mai 2025. Tradiții și obiceiuri
În acest an, Înălțarea Domnului, sărbătoare cu cruce roșie celebrată de creștinii ortodocși la 40 de zile după Înviere, are loc pe data de 29 mai 2025.
Sărbătoarea marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale și anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălțat firea omenească în lumina și slava de nepătruns a Sfintei Treimi.
Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului
- Nu aveți voie să munciți pe câmp, în casă și în gospodărie. Nu aveți voie să măturați, să călcați, să spălați, să ștergeți praful etc.
- Trebuie să mergeți la biserică, să vă rugați pentru sănătate și pentru împlinirea dorințelor.
- Pe lângă denumirea populară, Ispasul, mai există una, și anume, Joia Iepelor.
- În această zi, de Înălțarea Domnului, oamenii se salută astfel: „Hristos S-a Înălțat!” , „Adevărat S-a Înălțat!”.
- De Înălțarea Domnului, oamenii dau de pomană mai multe merinde. Vorbim mai exact despre ouă roșii, cozonac, pască și multe alte preparate specifice de Paște.
- Se spune că cerurile sunt deschise Paște și de Înălțarea Domnului. Cei care mor în această zi ar ajunge direct în ceruri.
- Gospodinele vopsesc ouă roșii pe care le ciocnesc spunând „Hristos S-a Înălțat” – „Adevărat S-a Înălțat!”.
- În unele zone, se pare că oamenii se bat cu leuștean pentru a fi feriți de boli și de rele. De asemenea, și vitele pot fi bătute cu leuștean pentru a fi sănătoase.
- Femeile nu trebuie să împrumute sare și nici nu dau foc din casă, întrucât se spune veți avea ghinion, iar vacile nu vor mai da lapte.
- Cei care aleg să facă curățenie și să spele rufe vor fi urmăriți de ghinion.
- Nu trebuie să vă certați nimeni și să evitați discuțiile în contradictoriu. Mai mult decât atât, dacă sunteți certat cu cineva, ar fi bine să vă cereți iertare și să vă împăcați. Nu se spun vorbe urâte, jigniri la mânie, ci trebuie să fim mai buni.
- Se fac pomeniri pentru cei care nu mai sunt printre noi. Puteți să mai faceți preparate tradiționale românești pe care să le împărțiți celor săraci și să mâncați alături de cei dragi.
- Se sfințesc plantele de leac pe care le folosiți tot timpul anului, spre exemplu: leuștean, pelin, ramuri de tei etc.
- În ajunul sărbătorii, se fac bucatele și curățenie.