Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

În urma perchezițiilor din județele Moldovei, un grup de contrabandiști a fost destructurat

  • noiembrie 17, 2021
  • Radu Cucuteanu

La data de 17.11.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Galați, Suceava și Iași, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În cauză s-a reținut faptul că, în toamna anului 2020, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, specializat în activități de contrabandă cu țigări de proveniență Ucraina, introduse ilegal în țară, prin eludarea controlului de frontieră.

După introducerea pe teritoriul României, țigările erau depozitate de către membrii grupului infracțional organizat în județul Suceava, de unde erau preluate de către liderul grupării și transportate spre județele Iași și Galați, administrate de alți membri ai grupului infracțional, care gestionau activitatea de distribuție a acestora.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 14.285 pachete țigări, sumele de 354.450 lei, 64.200 euro, două autoturisme, precum și 800 de grame de canabis.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Galați vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 35 de persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul I.T.P.F Iași și S.T.P.F. Suceava și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Galați, Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău și I.J.J. Iași.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.