În ultima săptămână s-au înregistrat 6.931 cazuri de infecții respiratorii acute în Iași
Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 13 – 19.01.2025, s-au înregistrat 6931 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 31,97% mai multe față de săptămâna 06–12.01.2025: 5300 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 1317 sunt pneumonii și 314 cazuri de gripă. În intervalul de timp menționat, s-a înregistrat un caz de gripă A confirmat prin test RTPCR. În intervalul de timp menționat, nu au fost înregistrate decese.
Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru Pneumonii, IACRS și Gripă este la grupa de vârstă 15-49 ani.
De asemenea, în săptămâna 13 – 19.01.2025, au fost raportate 411 internări, reprezentând 5,92 % din numărul total de cazuri, cu 36 mai multe față de saptămâna 06–12.01.2025:
- IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări – 181;
– Pneumonii – internări – 114;
– Gripe – internări – 116;
Cu privire la vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate, din luna septembrie și până astăzi, 21 ianuarie 2025, s-au vaccinat 57.757 persoane din județul Iași, din care 55.912 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza rețetelor eliberate de medicul de familie sau medicul specialist, cu care s-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 1845 au beneficiat de vaccin prin achiziție proprie de la aceste farmacii.