În perioada 19 – 24 noiembrie 2024 va avea loc a XV-a ediție a Conferinței naționale „Zilele Spitalului Clinic C.F. Iaşi”
În perioada 19 – 24 noiembrie 2024 vor avea loc „Zilele Spitalului Clinic C.F. Iaşi”. Conferinţa naţională va fi găzduită de Grand Hotel Traian Iaşi. Preşedintele conferinţei este dr. Mihai Glod, managerului Spitalului Clinic C.F. Iaşi.
Temele conferinţei naţionale vor fi: „Știință şi conștiință în abordarea multimodală a pacientului”, „Multi și interdisciplinaritate în modularea holistică a pacientului critic”, „Actualități și tendinţe în practica medico-chirurgicală”, „Siguranța în transporturi – problemă de siguranță națională”. Evenimentul va debuta marţi, 19 noiembrie 2024, cu o serie de cursuri preconferinţă. Primul curs, coordonat de prof. dr. Florin Mitu, are drept temă „Sindroamele coronariene cronice – de la prevenție la recuperare”. În cadrul acestui curs vor fi abordate subiecte precum: „Factorii de risc și ateroscleroza”, „Diagnostic clinic și biochimic în evaluarea pacientului cu SCC”, „Testarea de efort în SCC”, „Explorarea imagistică în SCC”, „Algoritmul de diagnostic în SCC”, „Educaţia Pacientului cu SCC”, „Pacientul coronarian precum și alte patologii asociate şi alte teme de maxim interes”. Conferinţa naţională va debuta miercuri, 20 noiembrie 2024, cu o prezentare a unui caz de carcinom bazocelular facial gigant. Cazul va fi prezentat de dr. Irina Jemnoschi Hreniuc, Mihai dr. Glod, dr. Radu Terinte, Clinica IV Chirurgie, Spitalul Clinic C.F. Iași. O altă temă interesantă abordată cu prilejul conferinței este intitulată: „Tumori faciale maligne la pacienții expuși habitual la raze UV”. Subiectul va fi dezbătut de către dr. Irina Jemnoschi Hreniuc, drd. Virgil Bulimar, dr. Mihai Glod, dr. Camelia Tamaș din cadrul Clinicii IV Chirurgie, Spitalul Clinic C.F. Iași. Dr. Irina Jemnoschi Hreniuc, dr. Camelia Tamaș şi dr. Mihai Glod vor prezenta şi un caz de sindactilia la adulți. O altă temă abordată va fi „Obezitatea și riscul cardiovascular – soluţii terapeutice”. Pe această temă va conferenția prof. dr. Cătălina Arsenescu Georgescu, scrie BZI.