Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

În cursul nopții a avut loc o explozie la fosta centrală nucleară de la Cernobîl

  • februarie 14, 2025
  • Diana Nechita

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că în cursul nopţii s-a auzit o explozie, urmată de un incendiu, la noul sarcofag care protejează rămăşiţele reactorului 4 al fostei centrale nucleare de la Cernobîl, din Ucraina.

AIEA a transmis că personalul de securitate la incendiu şi vehicule au răspuns în câteva minute şi nu au fost raportate victime.

„Nivelurile de radiaţii din interior şi din exterior rămân normale şi stabile. AIEA continuă să monitorizeze situaţia”, a adăugat agenţia.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat la rândul său că drone ale Rusiei au lovit în cursul nopţii de joi spre vineri scutul de protecţie împotriva radiaţiilor de la fosta centrală de la Cernobîl. Potrivit şefului statului ucrainean, după o primă evaluare, s-a constatat că atacul a avariat substanţial scutul.