În 2023 va fi introdusă cartea de identitate electronică
„În 2023 va fi introdusă cartea de identitate electronică (spre finalul anului), iar în luna septembrie, sistemul informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă, sistem ce va permite interconectarea tuturor oficiilor de stare civilă din România și implicit simplificarea întocmirii actelor de stare civilă”, spune Marius Bodoga, şeful DLEP Iaşi.
Noua carte de identitate are dimensiunea unui card bancar și păstrează în memoria electronică fotografia titularului, două amprente digitale, un certificat digital și toate datele care sunt tipărite pe act. Autoritățile au anunțat unele modificări, față de datele care apar în prezent pe documente.