Implementarea acreditării Erasmus VET la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” – experiențe de învățare în Franța
Implementarea acreditării Erasmus VET a Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” pentru anul școlar 2025–2026 se desfășoară cu succes, oferind elevilor oportunități valoroase de formare profesională în contexte educaționale europene. În perioada 17–28 noiembrie, un grup de 14 elevi, coordonați de profesor Irina Cosovanu și profesor Roxana Gavrilaș, a participat la un stagiu de practică de două săptămâni în școli primare și grădinițe din nordul Franței, în regiunea Hauts-de-France, localitatea Bavay.
Pe parcursul mobilității, elevii au avut ocazia să observe în mod direct modul de organizare și desfășurare a activităților din învățământul preșcolar și primar francez. Școlile în care s-a realizat practica au fost diverse, situate atât în mediul urban, cât și în mediul rural, oferind o perspectivă amplă asupra sistemului educațional francez. Printre instituțiile partenere s-au numărat: École Primaire et Maternelle Notre-Dame de l’Assomption, École Primaire de Bellignies, École de l’Atrium, École de Mecquignes, École Primaire Aimé Dewitte, École Primaire Jacques Prévert, École primaire Les Petits Sabots, École Maternelle des Allées și École Élémentaire du Centre.
Un element deosebit de interesant pentru elevii stagiari a fost observarea învățământului simultan, practicat în unele școli din mediul rural francez – o metodă aplicată atunci când un singur cadru didactic lucrează cu mai multe niveluri de clasă în același timp. Această experiență a oferit viitorilor profesori o perspectivă practică asupra strategiilor de organizare și diferențiere a activităților educaționale.
Totodată, elevii au putut analiza modul în care este realizată evaluarea în școlile franceze, aceasta având un accent pronunțat pe dezvoltarea competențelor și mai puțin pe testări tradiționale. Evaluarea continuă, prin observarea progresului și adaptarea activităților la ritmul fiecărui copil, a reprezentat un punct de interes major pentru participanți, contribuind la înțelegerea unor abordări moderne în educație.
Tutorii de stagiu au remarcat activitatea foarte bună a elevilor participanți, evidențiind spiritul lor de observație, nivelul ridicat de implicare, precum și cunoștințele și deprinderile deja formate în ceea ce privește gestionarea clasei și organizarea activităților educaționale.
“Experiența Erasmus VET a demonstrat încă o dată valoarea formării în contexte internaționale, oferind elevilor de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” șansa de a-și dezvolta competențele profesionale, interculturale și lingvistice. Mobilitatea din Franța reprezintă un pas important în pregătirea lor pentru o carieră didactică adaptată cerințelor actuale ale educației europene” a subliniat directoarea Colegiului, prof. dr. Lăcrămioara Iordăchescu.