Ilie Bolojan: „Ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă pentru a răspunde la provocări”
Ilie Bolojan spune că este nevoie de o discuție cu liderii partidelor parlamentare, din cauza deciziilor importante care s-ar putea lua la reuniunea Consiliului European, care are loc peste câteva zile.
Președintele interimar subliniază faptul că este posibil să fie luate decizii cu efecte directe asupra politicii externe și a apărării europene și, astfel, să se impună adoptarea unor măsuri și de către România. „În privința politicii de apărare, țările europene vor fi nevoite să își asume un rol mai important și să suporte o parte mai mare din costurile asigurării păcii în Europa”, precizează Ilie Bolojan.
„În acest context complicat și dinamic, în care asistăm la schimbări pe plan internațional, ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă pentru a răspunde la aceste provocări”, mai avertizează președintele interimar al României, care, însă, subliniază faptul că ”suntem o țară sigură, pentru că beneficiem de garanții solide de apărare”.